Noi suntem Al’ceva
Cârciuma urbană reprezintă mica noastră afacere de familie, te așteptăm în sufrageria noastră cu mâncăruri savuroase și cu dichis, fără clișee.
Ne-am dorit un loc în care regulile rigide dispar, dar gustul rămâne sfânt. La Al’ceva, mâncarea e o plimbare liberă în jurul lumii, cu două staționări lungi și foarte importante: una în bucătăria plină de arome a Asiei și una în rețetele noastre de suflet, românești și internaționale.
Pe de o parte o avem pe Nhung, care păzește cu sfințenie gustul autentic din Est. Datorită ei, avem o pasiune declarată pentru tot ce înseamnă Asia – de la o supă Pho fierbinte, pornită în zorii zilei, sau un Tom Yum intens, până la clasicele Pad Thai sau „furnici în copac”.
Pe de altă parte e Cip, care nu se poate abține să nu pună creativitate în tot ce atinge. El ia preparate internaționale îndrăgite de toată lumea – fie că e un Philly Cheesesteak suculent, un burger cinstit, creveți AOP, doradă sau cartofi cu pulled pork – și le dă o viață nouă prin tehnici moderne și un twist urban.
Gătim din pasiune și cu foarte multă iubire, te invităm să ne treci pragul pentru a te convinge!